Data modificării:

Prevenirea și controlul infecției SARS-COV-2

Prevenirea și controlul infecției SARS-COV-2

Contextul epidemiologic actual obligă la măsuri care să urmărească limitare răspândirii, prin aplicarea măsurilor recomandate la nivel național și asigurarea îngrijirilor medicale corespunzătoare față de bolnavii pentru care s-a decis spitalizarea, sau monitorizarea persoanelor cu risc pentru a dezvolta forme severe.

CE TREBUIE SĂ ȘTIȚI DESPRE NOUL CORONAVIRUS (Covid-19)?



10 elemente comportamentale care trebuiesc urmate

  1. Spălați-vă mâinile de multe ori;
  2. Evitați contactul cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute;
  3. Nu vă atingeți ochii, nasul si gura cu mâinile;
  4. Acoperiți-vă gura și nasul dacă strănutați sau tușiți;
  5. Nu luați medicamente antivirale și nici antibiotice decât în cazul în care vă prescrie medicul;
  6. Curățați toate suprafețele cu dezinfectanți pe bază de clor sau alcool;
  7. Utilizați masca de protecție doar în cazul în care suspectați că sunteți bolnav sau în cazul în care acordați asistență persoanelor bolnave;
  8. Produsele ”MADE in CHINA” sau pachetele primite din China nu sunt periculoase;
  9. Sunați la 112 dacă aveți febră, tușiți sau v-ați întors din China sau zonele în carantină din Europa de cel puțin 14 zile;
  10. Animalele de companie nu transmit coronavirus.


1. Spălați-vă mâinile de multe ori

Spălarea și dezinfectarea mâinilor sunt acțiuni decisive pentru a preveni infecția. Mâinile se spală cu apă și săpun cel putin 20 de secunde. Dacă nu există apă și săpun, puteți folosi un dezinfectant pentru mâini pe bază de alcool de 60%.


Spălarea mâinilor elimină virusul.

2. Evitați contactul cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute

Mențineți distanța de cel puțin 1 metru între dumneavoastră și alte persoane, în special când acestea tușesc, strănută sau au febră, deoarece picăturile de salivă pot transmite virusul de la o distanță apropiată.


3. Nu vă atingeți ochii, nasul și gura cu mâinile

Virusul se transmite mai ales pe cale respiratorie, dar poate intra în corp prin ochi, nas și gură, astfel eviați atingerea dacă nu v-ați spălat bine mâinile.


Mâinile intră în contact cu suprafețele contaminate de virus răspândidu-se în tot corpul.


4. Acoperiți-vă gura și nasul dacă strănutați sau tușiți

Dacă aveți infecție respiratorie acută, evitați apropierea de alte persoane, tușiți cu gura acoperită sau într-un șervețel de preferat de unică folosință, purtați mască de protecție și spălați măinile. Dacă în momentul în care tușiți vă acoperiți gura cu mâinile, puteți contamina obiecte sau persoane cu care veniți în contact.


5. Nu luați medicamente antivirale și nici antibiotice decât în cazul în care vă prescrie medicul

Momentan, nu există cercetări științifice care evidentiază că folosirea medicamentelor antivirale, pot preveni infectarea cu noul Coronavirus (Covid-19). Antibioticele funcționează doar împotriva bacteriilor nu împotriva virusului.


Covid-19 este un virus, deci nu se utilizează antibiotic ca și metodă de prevenire sau tratament, decât în cazul în care se constată și o infecție bacteriană.


6. Curățați toate suprafețele cu dezinfectanți pe bază de clor sau alcool

Dezinfectanții chimici ce pot ucide noul Coronavirus (Covid-19), sunt dezinfectanți ce conțin, clor, înnălbitori, solvent, etanol de 75%, acid paracetic si cloroform. Medicul și farmacistul dumneavoastră vor ști ce să recomande.


7. Utilizați mască de protecție doar în cazul în care suspectați că sunteți bolnav sau în cazul în care acordați asistență persoanelor bolnave

Organizația Mondială a Sănătății, recomandă folosirea măștii de protecție doar în cazul în care suspectați că ați fost contaminat cu noul coronavirus, și prezentați simptome de tuse, strănut, sau în cazul în care acordați asistență unei persoane care este suspectă de a fi infectată cu noul coronavirus (o călătorie recentă în China sau zonele în carantină din Europa, cu simptome respiratorii).


UTILIZAREA MĂȘTII DE PROTECȚIE – ajută și limitează răspândirea virusului dar trebuie să fie folosită împreună cu celelalte măsuri de igienă printre care spălarea mâinilor pentru cel puțin 20 de secunde. Nu este necesar a se folosi măști de protecție suprapuse una peste alta.


8. Produsele ”MADE in CHINA” sau pachetele primite din China nu sunt periculoase

Organizația Mondială a Sănătății a declarat că persoanele care primesc pachete din China nu se supun nici unui risc de a se contamina cu noul coronavirus, deoarece acesta nu trăieste mult timp pe suprafețe. Până în prezent nu există nici o dovadă că produsele/obiectele produse în China pot transmite noul coronavirus (Covid-19).


9. Sunați la 112 dacă aveți febră, tușiți sau v-ați întors din China sau zonele în carantină din Europa de cel puțin 14 zile

Perioada de incubație a noului coronavirus, este cuprins între 1 și 14 zile. Dacă v-ați întors dintr-o călătorie din China sau zonele în carantină din Europa de mai puțin de 14 zile sau ați intrat în contact cu persoane care s-au întors din China sau zonele în carantină din Europa de mai puțin 14 zile și aveți febră, tușiți, prezentați dificultate respiratorie, dureri musculare și stări de oboseală, sunați la 112 pentru a primi informații necesare. Purtați mască de protecție dacă intrați în contact cu alte persoane, folosiți servețele de unică folosință și spală bine mâinile.


10. Animalele de companie nu transmit coronavirus

În acest moment nu există dovezi că animalele de companie, câini și pisici pot fi infectate de virus. În orice caz, trebuie să ne spălăm tot timpul mâinile cu apă și săpun după ce intrăm în contact cu animalele de companie.




Măsuri privind prevenirea și controlul infecției SARS-COV-2

Se continuă activitățile de identificare a persoanelor potențial infectate (cu sau fără simptomatologie) relevate în urma anchetelor epidemiologice sau autodeclararea celor cu simptome sau care întrunesc condițiile de posibilă contaminare prin istoric de călătorie sau ședere în zona roșie sau zona galbenă cu transmitere a virusului SARS-COVID-19, în perioada de 14 zile anterioare datei debutului simptomatologiei.


Se impune, în mod diferențiat, izolarea la domiciliu, carantinarea sau spitalizarea persoanelor afectate, cu limitarea contactului acestora, în special cu persoanele cu risc (vârstnici, purtători de comorbidități, etc.).


Se impune creșterea capacității de asigurare a îngrijirilor medicale în serviciile unde vor fi spitalizați pacienții cu COVID-19, atât cei care prezintă forme medii cât și cei care dezvoltă forme grave și necesită manevre specifice de terapie intensivă.

Măsuri recomandate pentru:

1. Populația generală

Populația generală va fi informată continuu asupra evoluției fenomenelor atât la nivel național cât și local prin mijloace specifice autorizate. Se va urmări evitarea stărilor de panică și transmiterea informațiilor controversate care pot contribui la destabilizarea situației.


Vor fi respectate și aplicate măsurile recomandate de autoritățile naționale iar fiecare persoană fizică va fi responsabilizată pentru a pune în aplicare măsurile de prevenție cât și cele care trebuie urmate în cazul unor suspiciuni/caz probabil/caz confirmat de boală.


Toate instituțiile vor urmări implementarea reglementărilor oficiale și vor organiza activitățile proprii, în acord cu măsurile stabilite la nivel național.

2. Populația la risc major (vârstnici, persoane cu comorbidități)

Se recomandă informarea persoanelor din aceste categorii asupra riscului potențial de a dezvolta forme severe de boală.


Vor fi luate măsuri de către fiecare persoană aflată în această categorie cât și de anturajul acestora familial sau din comunitate, pentru limitarea contactului cu potențiale surse de SARS-COV-2 (asimptomatice sau simptomatice).

Se vor promova acțiuni prin care se limitează deplasarea acestora în afara locuinței sau frecventarea de către aceste persoane a unor colectivități. Prin acțiuni de voluntariat li se vor facilita anumite nevoi privind procurarea de alimente, medicamente, rezolvarea unor urgențe de ordin social sau medical.


Vor fi limitate prezentările la medicul de familie sau în serviciile spitalizate, iar în caz de necesitate comunicarea cu medicul de familie/curant se va face telefonic pentru reducerea deplasărilor la cabinetele medicale. Serviciile spitalicești vor fi frecventate de către acestea, numai de necesitate, în cazul agravării bolii de bază sau apariția unor evenimente care impun prezentarea în astfel de servicii.

3. Activitate socială

Se vor respecta reglementările stabilite de autoritățile de la nivel național și local.


Unitățile de învățământ își vor limita/întrerupe activitățile astfel încât să nu genereze riscuri prin constituirea unor grupuri mari de persoane chiar dacă aceștia sunt copii, adolescenți sau tineri adulți. Este de preferat ca toate unitățile de învățământ de la nivel local să adopte aceeași măsură, pe o perioadă corespunzătoare menținerii stării de risc.

Activitățile culturale, sociale, sportive, științifice sau religioase vor fi întrerupte mai ales în contextul în care depășesc întrunirea unui număr limit de persoane precizat de către autoritățile naționale.


Activitățile instituțiilor de stat și private vor fi organizate pentru reducerea constituirii unor grupuri de persoane care să faciliteze contactul direct sau pe o perioadă îndelungată de timp.


Transportul în comun, alimentația publică, unitățile de aprovizionare cu produse de orice tip, restaurantele, unitățile de recreere își vor organiza orarul de lucru, astfel încât să nu permită crearea de momente sau circumstanțe prin care se pot produce aglomerări ale populației.

4. Activitatea medicală

Activitatea medicală se va organiza în diversele unități de asistență astfel încât să răspundă nevoii populației.


Personalul serviciilor de urgență, de asistență primară, cele spitalicești sau de îngrijiri speciale cât și personalul administrativ în contact cu pacientul trebui să fie informat asupra situației epidemiologice la fiecare moment, care sunt simptomele specifice cazurilor de infecție cu SARS-COV-2, de măsurile de prevenție și control care trebuie aplicate cât și de conținutul procedurilor necesare în cursul identificării, preluării și îngrijirii cazurilor (ex: proceduri pentru raportarea și transferul persoanelor aflate în anchetă epidemiologică și a cazurilor probabile și confirmate).


Personalul unităților de asistentă medicală va facilita comunicarea cu pacientul prin telefon sau alte căi de comunicare la distantă astfel încât să urmărească evitarea prezentării persoanelor la cabinetele medicale, în afara unor situații particulare. Eliberarea de documente sau efectuarea unor evaluări medicale care nu au caracter de urgență vor fi evitate pe cat posibil.


În cazul interacțiunii inițiale cu pacienții orice persoană care face parte din echipa medicală trebuie să cunoască și să poată realiza evaluarea riscului de îngrijire prin includerea în anamneză a istoriei de călătorie, a istoriei clinice și epidemiologice sau a potențialului de transmitere, în scopul stabilirii probabilității unei infecții cu SARS-COV-2.


În orice unitate medicală sau de îngrijire personalul medical și de management administrativ vor verifica capacitatea de asigurare a echipamentelor de protecție personală corespunzătoare pentru tot personalul cât și modalitatea de aplicare corectata a precauțiilor standard. In cazul în care necesarul nu este suficient vor fi întreprinse toate demersurile pentru ca aceste materiale să fie în cantități suficiente și să corespundă ca nivel de protecție. În imposibilitatea asigurării lor, vor informa de urgență structurile ierarhice de resort sau vor planifica situația astfel încât să existe soluții.


Toate unitățile medicale vor verifica/ revizui/ optimiza circuitele care să limiteze cât mai mult contaminarea persoanelor care se prezintă în respectivele locații. În cazul în care contactul dintre pacienți este inevitabil se vor asigura materiale corespunzătoare pentru limitarea diseminării virusului (măști, soluții dezinfectante pentru mâini, eventual mănuși și echipament de protecție de unica utilizare).


În cazul în care este necesar transportul/transferul unor pacienți de la unitatea medicală la care s-au prezentat inițial, către alte locații, se vor aplica protocoalele corespunzătoare statusului bolnavului (ex: cazurilor suspectate sau confirmate).


Îndepărtarea deșeurilor din unitățile medicale se va realiza în conformitate cu protocoalele standard și a celor elaborate la nivelul unității respective luându-se în considerare caracteristicile riscului de contaminării cu SARS-COV-2.


Anunțarea/raportarea cazurilor suspecte sau confirmate se va face în acord cu metodologiile specifice elaborate de către CNPCBT București.

5. Spitale

Având în vedere situația specifică este necesara limitarea/ oprirea internărilor pentru spitalizarea de zi, chirurgie de zi, consultații pentru evaluări periodice, activități de radiologie și imagistică care nu se constituie ca urgențe, stomatologie (în afara urgențelor) , dispensarizarea bolnavilor cronici sau alte activități de tip ambulatoriu (ex. fizioterapie).


Se va acorda o atenție deosebită intervențiilor care au un impact asupra capacității secțiilor și activităților de terapie intensivă ale spitalului.


Toate consultațiile, examinările și intervențiile de urgență, sau care sunt absolut necesare, pot continua a fi efectuate. Toate terapiile specifice și indispensabile (ex: chimioterapia, dializa etc.), sau programele de recuperare și reabilitare zilnică vor continua în acord cu o organizare a spațiului și timpului dedicat acestora.


Serviciul de triaj al pacienților trebuie să se realizeze în spatii și condiții standard corespunzătoare, după evaluarea siguranței circuitelor de către medicul epidemiolog și echipa de management a spitalului. În cazul apariției aglomerărilor este necesar să fie alcătuit un plan de măsuri prin care acestea odată aplicate să reducă cât mai mult posibilitatea contactului dintre bolnavii care prezintă risc de contaminare cât și asigure reducerea insatisfacției acestora legată de timpii și condițiile de așteptare.


Fiecare spital va alcătui un plan de capacitate a asistenței medicale prin care se vor estima nevoile pentru asigurarea paturilor , nevoile de personal, capacitatea de diagnostic, inclusiv capacitatea de laborator și terapie. Totodată se va avea în vedere estimarea și asigurarea echipamentelor de protecție personală corespunzătoare cât și a materialelor de curățenie și dezinfecție, pentru limitarea infecției SARS-COV-2 cât și a altor infecții asociate asistentei medicale.


În spitalele care sunt pregătite în vederea primirii cazurilor de bolnavi cu COVID- 19 se va întocmi un raport privind: disponibilitatea camerelor de izolare cu baie dedicată; personal instruit în mod corespunzător în evaluarea și managementul pacienților cu COVID-19; disponibilitatea echipamentelor de protecție personală; capacitatea și dotarea laboratorului; existența procedurilor de curățenie, dezinfecție și gestionare a deșeurilor. Este optim sa fie asigurate camerele de izolare cu presiune negativă iar serviciile de Terapie intensivă sa dispună de întreg echipamentul necesar pentru rezolvarea cazurilor de gravitate majoră.


Pentru curățenia și dezinfecția spatiilor din spital se va întocmi un plan, în conformitate cu procedurile aplicate și în cazul infecțiilor asociate asistentei medicale cu transmiterea agentului patogen pe cale respiratorie, luându-se în considerare rezistența coronavirusului de tip nou, fiind urmărită calitatea acestor proceduri și utilizarea corectă a materialelor specifice de curățenie și dezinfecție (curățenia periodică urmata de dezinfecție, aplicarea manevrelor atât pentru suprafețe, paviment si orice obiect ce se află în încăperea sau în utizarea pacientului).


Deșeurile rezultate în urma asistenței medicale acordată tuturor categoriilor de pacienți vor fi colectate, depozitate, neutralizate și transportate în conformitate planul specific care va lua în considerare capacitatea crescută de rezistență și diseminare a virusului, în cazul contaminării mediului.


Comunicarea la nivelul personalului medical se va face pe cât posibil prin sistemele intra-net, telefonie, iar dacă este cazul, prin discuții directe, dar se va avea în vedere evitarea reuniunilor/rapoartelor de gardă la care participă mai multe persoane. La momentul de predare și preluare a serviciului de gardă vor participa doar persoanele implicate și absolut necesare pentru această activitate.

6. Personalul medical de îngrijire și de întreținere a spațiilor de spitalizare

Personalul medical și de îngrijire trebuie informat asupra riscurilor de contactare a infecției și trebuie să respecte toate reglementările privind precauțiile standard adecvate caracteristicilor acestui tip de risc de contaminare.


Contactul cu un caz suspect sau confirmat a prezenta infecția cu noul coronavirus se va realiza numai după asigurarea tuturor măsurilor de protecție: măști, ochelari de protecție sau protecție pentru față, halate cu mânecă scurtă cu eliberarea brațelor pentru spălarea corecta sau cu mâneca lungă, mănuși.


Siguranța manevrelor cu risc crescut de contaminare cu secreții (intubația traheală, aspirația bronșică, bronhoscopia și inducerea tusei pentru obținerea sputei) impun efectuarea în camere speciale și aplicarea strictă a unor protocoale ce prevăd măsuri de protecție speciale (halate de protecție suplimentare, protecția ochilor și feței, mănuși).


Vor fi elaborate și se va monitoriza de către medicul epidemiolog acele protocoale speciale pentru îmbrăcarea/dezbrăcarea de echipamentul special utilizat în cazul îngrijirii bolnavului critic cu COVID-19.


Toate manevrele care implică igiena corectă a mâinilor prin spălare cu apă și săpun dezinfectant, sau spălare cu săpun si dezinfecția cu soluții hidroalcoolice trebuie să fie efectuate corect (minimum 20 sec pentru fiecare spălare) și mult mai frecvent, sau ori de cate ori este nevoie (înainte și după evaluarea pacientului, înainte și după efectuarea unei manevre tehnice, înainte și după vizita la pacient etc.).


Triajul zilnic al personalului medical care îngrijește pacienți cu COVID-19 este obligatoriu și este realizat de către medicul epidemiolog și/sau medicul de medicina muncii.


În cazul în care la personalul medical sunt înregistrate simptome (febră și simptome respiratorii) în cele 14 zile de la ultima expunere la un caz confirmat trebuie aplicată metodologia conform căreia se va face testarea și izolarea (familie, colegi, bolnavi) pană la obținerea rezultatelor. Ulterior se va proceda în conformitate cu statusul persoanei.


Infecția cu SARS-COV-19 apărută la personalul medical și de îngrijire, în timpul desfășurării activității profesionale, este considerata infecție asociata asistentei medicale și necesită parcurgerea acelor etape de management, aplicate ca și în cazul bolilor dobândite prin expunerea profesională (raportare, măsuri de izolare speciale, măsuri de îngrijiri medicale, declarare ca infecție profesionala etc.).


Personalul de întreținere nu trebuie să i se permită accesul în spațiile de cazare a pacienților (cu sau fără infecție cu coronavirus tip nou). În situația în care este necesară prezenta lor, aceștia vor fi echipați corespunzător cu riscul crescut de contaminare.


Prezenta aparținătorilor pacienților internați pentru orice patologie va fi întreruptă pană la ameliorarea condițiilor epidemiologice.

În spital trebuie sa funcționeze serviciul/compartimentul de supraveghere și control al infecțiilor asociate asistenței medicale care trebuie în mod obligatoriu coordonat de către medicul epidemiolog care va elabora, implementa și controla protocoalele, planurile de activitate și activitățile propriu-zise și care sunt dedicate în mod special riscului infecției cu COVID-19, dar si altor infecțiile de tip nosocomial.


Sursa: www.ms.ro